Top 100 poezii de iarnă pentru copii de grădiniță și școală scurte și frumoase

 20,913 vizualizări

Poezii de iarnă pentru copii. Frumoase poezii de serbarea de Crăciun pentru copii de grădiniță: grupa mare, mică. Poezie scurtă de Vasile Alecsandri, Eminescu, Grigore Vieru, George Coșbuc.

În colecția de mai jos, am adunat poezii de iarnă și Crăciun pentru copii, scrise într-o formă ușoară, interesantă, care transmit întreaga atmosferă fabuloasă a distracției sezonului rece și a sărbătorilor de iarnă. Aceste poezii despre anotimpul iarna ne povestesc despre bulgării din zăpada alba și pufoasă, despre oamenii modelați din zăpadă, despre schiul alpin și divertismentul adorat de copii. Printre lista noastră de poezii despre iarnă sunt versuri ale autorilor români, cât și ale celor internaționali. Cu siguranță, veți găsi diverse poezii cu tematica de iarnă pentru copiii de grădiniță sau școală.

Cele mai frumoase poezii despre iarnă

Am colectat cele mai frumoase poezii despre sărbătorile de iarnă și anotimpul în sine. Este vremea când gerul devine din ce în ce mai puternic, fulgii de nea se învârt la fereastră, copiii cu obrajii roșii se rostogolesc veseli de pe deal, iar casele sunt calde și confortabile. Deci, este vremea unor poezii foarte frumoase de iarnă! Citiți exemplele pe care le-am selectat noi – poezii de iarnă cu Moș Crăciun pentru cei mai mici sau poezii de iarnă cu expresii frumoase pentru școlari. Suntem siguri că astfel de poezii frumoase despre iarnă vă vor inspira să ieșiți afară și să vă jucați cu bulgării de zăpadă! De ce să stați acasă când în afara ferestrei este atât de alb!

Boemă – poezii de iarnă și dragoste de George Bacovia

Se aşeza să ningă –

Ningea.

Doream,

Sunt ani de-atunci,

Să te-ntâlnesc

La sfârşit de stradă

Ce dă în câmp.

Îmi părea

Că tu eşti mai frumoasă

Iarna.

 

Doar corbii spuneau

Că stai acasă

Cu vreun prieten.

Reintram în târg.

Zăpada licărea

Electric

Pe fereastra ta.

Se ducea o noapte.

Citeam

Ca în nopţi de iarnă.

 

Scrisoare de Otilia Cazimir – poezii despre iarnă și Moș Crăciun

Moş-Crăciun, toţi îmi spun

Că eşti darnic şi eşti bun.

Eu îţi scriu de mai-nainte

Că-s un băieţel cuminte.

 

Şi-ţi mai scriu, aşa, să ştii,

Că eu nu-ţi cer jucării,

Cum ţi-ar cere alţi copii –

Însă nu m-aş supăra

Dacă tot mi-ai da ceva!

 

Dacă vrei, dă-mi o plăcuţă,

Că mi-am spart-o pe cea veche,

Adă pentru pisicuţă,

Motocel roş la ureche.

 

Lui bunicu – o lulea –

C-a pierdut-o, sărăcuţu…

Poate-aduci vreun os lui Cuţu?

Poate ai vreo acadea?

 

Lui Dănuţ cel mititel,

Care plânge-n copăiţă,

Să-i aduci un covrigel…

Noapte bună! Niculiţă.

 

Iarna pentru animale de Aurora Luchian – poezii de iarnă cu animale

Rafinată, iarna cerne,

Mii de stele sclipitoare,

Moș Martin cu nasu-n perne,

Doarme fără de păsare!

 

Doi corbi amorțiți de frig,

Pe o creangă subțirică,

Unu-n altul se împing,

Pentr-o slabă căldurică.

 

Alergați ca de copoi,

Iepurașii zgribuliți,

Țâșnesc iute din zăvoi,

Părând că sunt rătăciți.

 

S-ar ascunde, unde oare?

Stratu-i rece și-nghețat!

Ar roade din scoarță-tare,

Dar de frig au renunțat.

 

Iată vulpea, ce cucoană!

Pare că o duce bine

În pufoasa ei de blană,

Trece cu pași de feline.

 

Adulmecă hămesită,

Înspre sat, căci neînfricată,

La noapte, nestingherită,

Va da iama la poiată.

 

Colo-n vale, stau grămadă,

Lupii suri, periculoși;

Urlând, scurmă în zăpadă,

Că-s flămânzi și sunt nervoși!

 

Brăduț drăguț – poezii de iarnă legate de brad

Brăduleț, brăduț drăguț,

Ninge peste tine!

Haide, hai în casa mea,

Unde-i cald și bine.

 

Pom de iarn-am să te fac.

Ooo… ce bucurie!

Cu beteală am să te-mbrac

Și steluțe-o mie.

 

Poezii de iarnă – Afară ninge liniștit de George Coșbuc

Afară ninge liniștit,

În casă arde focul,

Iar noi, pe lângă mamă stând,

De mult uitarăm jocul!

 

E noapte. Patul e făcut.

Dar cine să se culce?

Când mama spune de Iisus,

Cu glasu-i rar și dulce.

 

Cum S-a născut Hristos în frig,

În ieslea cea săracă,

Cum boul peste el sufla,

Căldură că să-i facă.

 

Cum au venit în ieslea lui

Păstorii de la stână

Și îngerii cântau în cor,

Cu flori de măr în mână.

 

Poezia Iarna în pădure de Marilena Dumitrescu

Iarna a pătruns printre copacii goi

Îmbrăcându-i în haina alb-argintiu,

Stele de nea, împrejmuind pădurea, roi,

Întâmpină-n tăcere fulgul zglobiu!

 

Vrăbiuţele ciripesc în codru,

Se primenesc prin neaua cea albă

Căci iarna pentru ele este oru,

Să-şi cureţe penajul prin zăpadă!

 

Pădurea sub cetina brazilor verzi

Îşi deapănă liniştea iernii albe,

Câte un urlet se-aude pe corzi,

Ce completează a ritului salbe!

 

Vieţuitoarele pădurii s-au retras

Pregătindu-se de-a lor hibernare,

Doar animalele de pradă au rămas

Să-şi completeze sacul, cu mâncare!

 

Un vânt adie uşor printre ramuri

Să nu deranjeze ţesătura de nea,

Ce sclipeşte ca nişte diamanturi

Neaua întărită, în iţe de perdea!

 

Zăpada acoperă cetina grea,

Crengile dansează ca-ntr-o simfonie,

Magia iernii, pădurii îi conferea

O filă de poveste, în armonie!

 

Tablou de iarnă – poezii despre natura iarna

Fulgi de cristal cern peste noi,

Alb este totul și totul ca-n ceață,

Vechi urme lăsate de ploi

Transformă totul în gheață.

 

Tot împrejur alb e și gri,

Copaci înlemniți în tabloul de iarnă,

Lungi cântece triste de “Cra”-n loc de “Cri”

Se-aud de departe ca un suflu în goarnă.

 

Brazi încărcați sub povara zăpezii,

Țurțuri sub streșini, înalte troieni,

Tăcerea se-așterne la plecarea amiezii –

Tabloul măreț al unei lungi ierni.

 

Gerul pătrunde în noaptea adâncă.

Iz de vin fiert, sarmale, pufoși cozonaci,

Ce mai urmează ne întrebăm încă?

Colinde străvechi și pe masă colaci.

 

Iar casele dorm somnul iernii pustii

Și fumul din horn respiră eterul,

Pe geamuri lipite steluțe-argintii

Și ceru-și arată, de departe, steajerul.

 

Epodă – Poezie de dragoste iarna de George Bacovia

Iubire, trecut pasional,

Cadouri,

Aurore de aur,

Şi rubin la orizont,

Cu fantezii de muncă,

Zori de ziuă,

Dimineţi de vară

Şi aspru ger,

Iarnă…

 

Romantice scrisori,

Mărturisiri,

Iubire, trecut pasional…

 

Las-să vie! – poezii despre prima zi de iarnă de Petru Cărare

Baba iarnă, zvăpăiată,

A trimis un fulg la mine

Să mă-ntrebe dacă-s gata

S-o-ntâlnesc cum se cuvine.

 

Las-să vie la fuguța,

Am răspuns cu bucurie.

O-ntâlnesc cu săniuța!

Ce mai vorbă? Las-să vie!

 

Poarta raiului împarte lumină – poezii de dragoste iarna de Iolanda Șerban

Anotimpul meu preferat este iarna

în care m-am îndrăgostit de tine.

 

Ninge cu respiraţii grave,

tăcută şi febrilă fruntea ta

poartă coronarele mele.

 

Gurile strivesc extazul în piele

devastat, pulsul, dat pe din două

are gust de carne însiropată.

 

La capătul privirilor neclintite

poarta Raiului împarte lumina.

Arhanghelii ne-au botezat

iubire,

 

Iarna se trăieşte frumos.

Dumnezeu face concesii

după chipul şi asemănarea lui.

 

Poezii de iarnă – Omul de zăpadă de Aurora Luchian

Șade om tăcut în drum,

Vântul bate, geru-i mare

Și-i gătit, nu în costum,

Ci-ntr-o pelerină moale.

 

Stă cu nasul în pământ,

Cu ochii plini de mirare

Și-i puțin posomorât,

Că e om fără picioare.

 

L-au creat copii zglobii,

La lumini de felinare.

Ce năstrușnici, ce hazlii,

Nu i-au mai făcut picioare.

 

Pe cap, cu stil așezată,

Purpurie și cam veche,

Are-o oală la fund spartă,

Trasă sic peste-o ureche.

 

Ochii, două punctișoare,

Din cărbune sau din tină.

Nasul e un morcov mare,

Cum l-au găsit prin grădină?

 

Gura-i lungă, o surcică,

Zâmbitoare, minunat!

Șade în drum fără frică,

Iarnă, el e împărat!

 

Totu-i alb afară – poezii despre bucuriile iernii de Niculina Mureșan

Uite, totu-i alb afară!

Săniuța mi-o scot iară

Și-o pornesc pe derdeluș,

Plec acum la săniuș.

 

Hai și tu! Haide cu mine!

Chiar de-i frig, e tare bine!

Alergăm, ne bulgărim

Pe zăpadă ne-mbrâncim.

 

Stresul iernii – poezie despre zâna iarnă de Valeria Mahok

Zâna iarnă e stresată,

Nu mai vine ca o dată,

Veselă şi cumpătată,

De zăpadă încărcată,

Se lasă mult aşteptată

De copiii ce-o adoră

Şi să vină o imploră.

Şi Moş Crăciun e supărat,

De când vine pe uscat,

Fiindcă este învăţat

Să vină cu săniuţă,

Nu cu cai şi cu căruţă,

Când este prea încărcat

Cu cadouri pentru brad.

Zâna iarnă tulburată,

Ori lasă zăpada toată,

Ori, o amână pe-altă dată

Şi aşa cum am mai spus,

Zâna iarnă e stresată

Fiindcă-i foarte poluată,

Şi nimeni nu i-a măsuri…

Să vină iarăşi bogată,

În rochiţa ei albă-înstelată.

 

Poezia Iarna a sosit în zori

Iarna a sosit în zori, la fereastră a pus flori;

A sosit cu gerul ei, cu zăpadă și polei.

Cât de veseli suntem noi, că ne-aduce bulgări moi

Cu zăpadă ne jucăm și cu bulgări aruncăm.

 

Săniuța va pleca și pe pârtii va zbura;

Clopoței vor suna și pe noi ne-or bucura.

Cât de veseli suntem noi, că ne-aduce bulgari moi

Cu zăpadă ne jucăm și cu bulgări aruncăm.

 

Iarnă, iarnă ești frumoasă când nu ești prea friguroasă,

Că ne-aduci nămeți de nea și plimbări cu sania.

Cât de veseli suntem noi, că ne-aduce bulgări moi

Cu zăpadă ne jucăm și cu bulgări aruncăm.

Poezii de iarnă pt grădiniță

Copiii memorează rapid rimele din poezii de iarnă pentru serbarea de Crăciun. Aceste poezii despre iarnă pentru grădiniță îi vor ajuta să petreacă serile geroase cu beneficii, oferindu-le o bună dispoziție nu numai copiilor, ci și vouă, dragi părinți. Sunt cu adevărat simple și interesante poezii de iarnă pentru preșcolari. Și cel mai important, că se potrivesc în calitate de poezii de iarnă pentru serbare.

Poezii de iarnă grupa mică

Aici veți găsi interesante poezii de iarnă pentru 2 ani, precum și titluri de poezii de iarnă pentru 3 ani.

Glasul iernii – poezii de iarnă pentru copii mici de 2 ani

Ziua parcă e un ceas,

Noaptea parcă e un veac.

Eu pe pernă capul las

Și-ascult glasul iernii drag.

 

Săniuța – poezie despre iarnă grupa mică

Săniuța mititică

Îl tot strigă pe Petrică:

-Hai, copile, ieși afară,

Să zburăm până în seară,

Să-nflorească obrăjorii,

Să se facă ca bujorii.

 

Foarte bine – poezii de iarnă pentru copii de 2 ani

Iarna este foarte bine

Pentru mine, pentru tine,

Pentru el și pentru ea,

Pentru toată țara mea.

 

Vino, iarnă! – poezii de iarnă pentru 2 ani

Săniuța mea cea nouă

Mai n-a ruginit în pod…

Vino, iarnă, cu zăpadă,

Căci ne-am săturat de glod.

 

Gerul – poezii de iarnă pentru copii de 3 ani

Iarna stau cuminte-n casă

Și privesc cum uneori

Gerul iscusit pictează

Pe fereastră mândre flori.

 

Pâine pentru Moș Crăciun – poezii despre iarnă pentru copii de 3-4 ani

Vino, iarnă, mai degrabă

Cu ninsori și cu zăpadă,

Și ne adă-o săniuță,

Să plecăm la bunicuța;

 

Să vedem ea ce mai face

Pâine albă de ne coace,

Moș Crăciun când a veni

Să avem cu ce-l servi.

 

Poezii de iarnă – La săniuș

A venit și iarna dragă,

Copilașii pe la uși

Roagă mamele, le roagă,

Să-i lase la săniuș.

 

Mulți copii sunt cuminței

Dar sunt unii și ghiduși.

Cum credeți care din ei

Vor ieși la săniuș?

 

Fulgii de zăpadă

Pe obraz pe nas pe umăr

Tot cad fulgii fără număr

Mi-a căzut în palmă unul

Iute iute închid pumnul.

Desfac pumnul:

Unde-i fulgul?

Poezii de iarnă grupa mijlocie

Lista această este completată cu poezii de iarnă pentru grupa mijlocie. Sunt adunate poezii ușoare despre iarnă.

Clipe și impresii – poezii de iarnă pentru copii de 4 ani

Afară ninge și pomii îngheață.

Iarna se bucură de viață.

Oamenii pe geamuri se uită, duși pe gânduri,

Fulgii dalbi scriu pe zare-n rânduri,

Ținându-se de mâini, lumea-nconjurând,

Clipe și impresii de neuitat lăsând.

 

În ajun de Crăciun

În Ajun o veveriță

Are poftă de alviță.

Și cum e tare isteață,

Sparge nucile de gheață.

 

Iată că și torta-i gata,

Pregătește și salata.

Hai la masă! Veverița

Își împlinește poftița.

 

Început de iarnă de Petru Cărare

Iată-i, pe deasupra mea

Zboară primii fulgi de nea

Și-mi șoptesc în dulce grai:

Scoate sania, ce stai?

 

Iarna, zâna albă a anului – poezie de Dumitru Delcă

Îmbrăcată-n alb veşmânt

Zâna albă se arată.

Se aşterne pe pământ

Și e tare minunată.

Cu plapuma ei pufoasă

Semănături înveleşte.

Sub hăinuţa-i călduroasă

Pământul se odihneşte.

 

Fulgușorii

Astăzi noapte gerul

A bătut la geam.

Cine să-i deschidă

Dacă eu dormea.

 

A căzut zăpada

Și s-a luminat…

Vai! Ce flori frumoase

Gerul a pictat.

 

Fulgi de nea

Fulgi de nea

Pe gurița mea

Pe ochișori și obrăjori

Mii de fulgușori.

Poezii de iarnă grupa mare

Iar aceste poezii despre iarnă grupa mare îi vor bucura nespus pe băieți și fete.

Ninge de Petru Cărare – poezii despre iarnă pentru copii de 5 ani

Hăt din ceruri pe pământ

Vin steluțe de argint,

Și nu-s stele, ci sunt fulgi,

Fulgi de nea, pufoși și dulci.

 

Și cum vin, și cum roiesc,

Tot pământul înălbesc:

Albă-i cușma lui Gheorghiță,

Doar năsucul, obrăjorii

Îi sunt roșii ca bujorii.

 

Vine iarna de Petru Cărare – poezii de iarnă pentru copii de 5 ani

Vine iarna, iată vine

Cu ghețuș și cu patine,

Vine iarna friguroasă,

Cui i-i frig – să stea în casă,

Să nu scoată nasu-afară

Până, hăt, la primăvară.

 

Zăpada de Titel Constantinescu

A căzut zăpada, iată,

Câmpu-i alb ca niciodată.

Alb și alb!

 

Fulgi albi de nea

Ușori prin aer zboară

Cling – cling!

 

Trece-o sănioară

Cu doi voinici în ea.

Și-ntr-un colț alb de livadă

Râde omul de zăpadă.

Poezii de iarnă clasa pregătitoare

Aceste poezii de iarnă pentru grupa pregătitoare (clasa) sunt minunat de citit sau de învățat pentru preșcolarii mai mari.

Fulgul de nea de Petru Cărare – poezii de iarnă pentru copii de 6 ani

Fulg de nea, fulg de nea!

Vino la fereastra mea!

Fulgul zboară parcă-i viu,

Și-mi răspunde: Iată vin!

 

Înconjoară casa noastră

Și se-arată la fereastră.

 

Fulg de nea, fulg de nea!

Intră-n odăița mea!

Fulgul zice: Mulțumesc,

Dar nu vreau să mă topesc.

 

Și se duce să se joace.

Lui la frig mai mult îi place.

 

A îmbrăcat nouă cojoace! – poezii de iarnă pentru 6 ani de Aurora Luchian

Vraja-i pe căsuța mea!

Mi-a dat cerul, stea cu stea,

Și-a vărsat cu dărnicie,

O cascadă argintie!

 

Colo, într-un hău albit,

Iarna s-a împotmolit

În nămeții ca de lapte,

Alb e-n față, alb e-n spate!

 

S-a încins cu un fular.

Chipu-i roșu ca un jar,

De la ger și vânt tăios,

Uf, ce anotimp canos!

 

A răzbit cu greu prin nea,

Cătând văgăuna sa,

Și-o găsi printre răstoace,

Și-a-mbrăcat nouă cojoace!

Poezii despre iarnă pentru copii de școală

În continuare, am selectat poezii despre iarnă pentru liceu sau copii de școală primară. Împărțirea este condiționată pentru a facilita navigarea prin această colecție.

Poezii de iarnă clasa 1

Ce frumos este iarna și ce poezii de iarnă pentru copii clasa 1 frumoase am adunat mai jos!  

Unde iernează racii – poezie de iarnă clasa 1

Gheța-i groasă, valul tace,

Fulguiește pe pământ.

Iarna, ce să facă racii?!

Mor, săracii, de urât.

 

Trist le este-n fund de ape…

Unde-i zarva lui Cuptor?!

De-ar nota un pici pe-aproape,

L-ar pișca de vreun picior.

 

S-ar juca și cu brotacii,

Dar brotacii dorm adânc.

Uite-așa iernează racii.

Nici nu-i vezi măcar cum plâng.

 

Iată vine iarna de Vladimir Potlog – poezii de iarnă pentru copii de 7 ani 

Iată vine iarna, dragi copii

Peste dealuri şi câmpii,

Peste pomii din livezi

Şi chiar peste casa celor trei iezi.

 

Vine cu fulgi mari pufoşi,

Vine iarna în galoşi.

Cu zăpadă pănă la brâu

A venit şi peste un mic pârâu.

 

Chiar şi crengile de tei!

Au fost îmbrăcate în haina ei.

Albă ca laptele de mamă

Moale ca o năframă.

 

Hai fuga să ieşim în prag!

Să o întâmpinăm cu mult drag

Pe zâna cea frumoasă

Care înveleşte totul în alb.

 

Patinoarul de Petru Cărare

Când spre școală calea ține,

În ghiozdan încarcă bine

Cărți, caiete… și patine.

 

Toți copiii buni din sat

Se trudesc la învățat,

Iar George la patinat.

 

Dar trimestrul se termină;

Capu-n jos Georgel înclină,

Ține trist tabelu-n mână:

 

Două note a luat –

Nota unu la purtare,

Zece – pentru… patinat.

Poezii de iarnă clasa a 2-a

Și în școala elementară, copiii trebuie să învețe poezii despre iarnă. Am selectat cele mai interesante versiuni de poezii de iarnă pentru clasa a 2-a, pe care școlarii să le învețe pe de rost.

A venit iarna de Lidia Batali – poezii de iarnă pentru copii de 8 ani

A venit iarna tiptil

Într-o zi de dimineaţă

Şi mă bucur că-s copil,

Mă voi da pe gheaţă.

 

Arborii sunt încărcaţi

De ninsoarea ca un pluş,

Toţi copiii încântaţi

Fug acum pe derdeluş.

 

Casele parcă-s pudrate

Alb afară-i totul,

Vântul aspru chiar de bate

Nu ne-ncurcă jocul.

 

La ferestre zâmbitoare

Se iţesc muşcate,

Săniuţa seamăn n-are

Râd pe săturate.

 

Gerul uite mi-a lăsat

În obraji bujori,

Sunt copil şi am uitat

De frig şi ninsori.

 

Şi m-aud strigat pe nume

De păsări din ram,

Eu cu drag le-am pus fărame

De pâine la geam.

 

Iar Azor cu mine-aleargă

Prin nămeţi de nea

Şi atât îmi eşti de dragă

Iarnă, zâna mea!

 

Solul iernii de Cristina Ungureanu – poezii despre iarnă pentru copii de 8 ani

Fulg de nea imaculat,

Cu veșmântul fin brodat,

Iarna te-a trimis solie,

Anunțând că o sa vie.

 

De sub bolta dantelată,

Te-ai desprins, așa, deodată,

Și, valsând pe-aripi de vânt,

Ai pornit către pământ.

 

Ai ajuns în palmă… Vai!

Însă frații ce îi ai

Vor găti decor de vis

Pentru-al iernii paradis.

Poezii de iarnă clasa 3

Iată și câteva exemple de poezii de iarnă pentru clasa a 3-a.

La iernat de Viorica Tomescu – poezii de iarnă pentru copii de 9 ani

Pufuleți mai albi ca vata,

Au pornit-o să se joace

Prin văzduh, de-a alergata,

Care și pe unde-apucă.

Unii sar peste ulucă

Și neastâmpărați cum sunt,

Cad de-a valma la pământ.

Alții o pornesc haihui,

Prinde-i

Vântule, și du-i!

Că din ei Mătușa Iarnă

Vrea să țeasă o velință.

Pâna-n seara s-o aștearnă

Peste sat, cu iscusință.

Și s-a mai lăsat și-un ger

Cum a dat vremea spre seară,

Că nu-i chip de mas pe-afară!

Da-n saivane-i cald și bine.

Țină iarna cât o ține!

Ieslele la oi sunt pline

Cu nutreț pentru iernat

Și-apoi colo, iată-n jgheaburi

Apă pentru adăpat.

Știu mioarele că Mugur

Nu le-ar da pe lumea-ntreagă!

S-a deprins cu ciobănitul,

Fiindcă munca-i este dragă

Cum îi e și viersuitul.

Ia priviți-l! De-astă dată,

Cu tilinca-i fermecată

Turmele își adormi,

Noapte bună, și pe mâine,

Tot aici îl veți găsi.

 

Crivăţul de Vivian Ryan Danielescu

A venit de nu știu unde

Zâna iarnă cerne calmă

Frigul pe ea n-o pătrunde

Fulgii albi îi curg din palmă.

 

Un fulg zgribulit s-a aşezat

Drept pe clanţa de la ușă

Am deschis, dar el a zburat

A intrat în horn pe o nişă.

 

Se trezeşte din senin crivăţul

Vântul cel de noapte

Zâna iarnă își strânge braţul

Zboară-n ceruri mai departe.

 

Se dezlănţuie acum nebunul

Bate-n porţi fărâmă garduri,

Se-nfioară întreg cătunul

Spulberă zăpada de pe drumuri.

Poezii de iarnă pentru clasa 4

Poezii de iarnă de poeți români renumiți sau simple poezioare anonime – aici sunt adunate diverse versuri pentru clasa 4 despre cel mai rece, dar cel mai apropiat de inima noastră anotimp – iarna.

Casă, cuib, bârlog și scorburi – poezii de iarnă pentru clasa a patra

Fie iarna cât de grea –

N-are frică nimenea:

Cârtița-i sub mușuroi,

Știuca-n lacul din zăvoi.

 

Pițigoiul de e frig,

Stă în cuib, la cald, covrig.

Vântul vâjâie în horn,

Veverițe-n scorburi dorm.

 

Dulce-i mierea în stupini,

Unde-i casa la albini.

Bărzăunul s-a ascuns

În bârlog la nenea urs.

 

Orice suflet – lucru sfânt! –

Loc își are pe pământ;

Orice floare, orice pom

Să trăiască lângă om!

 

Baba iarnă intră-n sat de Otilia Cazimir – poezii de iarnă pentru copii de 10 ani

Alergând, ca de năpastă,

Au venit buluc pe coastă

Doi băieţi

Mai isteţi,

Să dea veste

La neveste

C-au văzut în deal la stână,

Coborând din vârf de munte,

Peste ape fără punte,

Iarna sură şi bătrână…

Mai târziu, mai pe-nserat,

A intrat şi baba-n sat:

Uite-o-n capul podului,

În văzul norodului,

Pe-un butuc de lemn uscat,

Cu cojoc de căpătat,

Cu năframa de furat,

Cu catrinţa de aba

Vântul să-l strecori prin ea!

Şi cum suflă-n pumnii reci,

Scoate pâcla pe poteci,

Iar pe fund de văi destramă

Neguri vinete, de scamă…

 

Şi-au ieşit băieţii mici,

Mici şi mulţi

Şi desculţi,

Şi câţiva mai măricei

Cu biciuşti şi cu nuiele

Şi cu prăştii subţirele,

Să alunge de pe-aici

Iarna cea cu gânduri rele…

Doamna-gerului, bătrâna,

S-a sculat de la pământ.

Şi-nălţând spre cer o mână,

Ca o cumpănă uscată

De fântână.

A pornit în jos pe vânt,

Încruntată,

Blestemând,

Şi-a lăsat în urma ei

Promoroacă şi polei;

Pe ogoare,

Corbi şi cioare

Prin păduri,

Lupii suri,

Şi de-a lungul drumului

Numai scama fumului…

Poezii de iarnă pentru clasa a 5 a

Învățarea poeziilor despre anotimpuri este foarte utilă, deoarece copilul își amintește mult timp de această perioadă și atitudinea lui față de iarnă se va forma pe baza a ceea ce și-a amintit în copilărie. În clasa a 5-a, de obicei se cer deja poezii despre iarnă cu multe adjective și mai sofisticate.

Zâna iernii vine de Eugenia Calancea – poezii de iarnă pentru copii de 11 ani

Curând, ziua e mai scurtă ca noaptea,

Natura e răvăşită, se răceşte încet,

Umbre, lumini şi vântul schimbă din nou vremea,

Albastrul cerului şi păsările dispar la pachet.

 

Anotimpul culorilor dispare-n tăcerea adâncă,

Clipele frumoase trec la trecut şi aerul se răceşte,

Iarna apare ca un uragan ce te-nspăimântă,

Acum zâna iernii vine cu mii de artificii şi noaptea o trezeşte.

 

E cam pustiu în zori în iarna ce îngheaţă,

Furtuni şi freamătul zăpezii din nou o să reînvie,

Mă-ncântă albul pur că mă trezeşte la viaţă

Şi vraja iernii-ntensă mă duce uşor în poezie.

 

E cunoscută iarna c-o iubim ca pe-o dulce şi fragilă fată,

Iubim şi clipele de viscol ce-şi schimbă iar veşmântul

Şi naşte-n vis povestea din ţara-ndepărtată,

Iar gândul meu prinde din nou conturul cu farmecul şi cântul.

 

Balul pomilor de Dimitrie Anghel – poezii de iarnă pentru copii de 12 ani

Cu legănări abia simțite și ritmice, încet-încet,

Pe pajiștea din fața casei, caișii, zarzării și prunii,

Înveșmântați în haine albe se clatină în fața lunii,

Stînd gata parcă să înceapă un pas ușor de menuet.

 

Se cată ram cu ram, se-nchină, și-n urmă iarăși vin la loc,

Cochetării și grații albe, și roze gesturi, dulci arome,

Împrăștie în aer, danțul acesta ritmic de fantome,

Ce-așteaptă de un an de zile minuta asta de noroc.

 

Ce e de spumă, sus pe ramuri, se face jos de catifea,

Și astfel umbrele căzute pe pajiște par mantii grele

Zvârlite de dănțuitorii ce au rămas numa-n dantele,

În parcul legendar în care s-a prefăcut grădina mea.

 

Pe gura scorburilor vântul plecat a deșteptat un cânt,

Și-nvoalte mâneci horbotate se-ntind ușoare să salute

Preludiul acestei stinse și dulci orchestre nevăzute,

Și-apoi cu reverențe pomii s-au înclinat pân’ la pământ.

 

Ghirlănzi de flori îi leagă-n treacăt și-un arc sub fiecare ram

Boltește-albastre perspective, sub care alte cete ninse

Coboară pe pământ din ceruri, venind cu candele aprinse

Să facă și mai albă noaptea acestui alb epitalam.

 

Așa-s în clipa asta toate, dar mâine albii cavaleri,

Despodobiți de-atâtea grații, ce le-mprumută luciul lunii,

Vor deveni ce-au fost de-a pururi: caișii, zarzării și prunii,

Banalii pomi din fața casei, ce-i știu de-atâtea primăveri.

Poezii despre iarnă scurte

Este interesant să înveți poezii de iarnă scurte și frumoase mai ales când afară ninge. Când totul este acoperit de zăpadă, copacii sunt albi și e ger, aceste poezii de iarnă scurte pentru copii sunt reținute foarte ușor și rapid, pentru că cel mic pare să descrie lumea din jurul lui. De aceea, am divizat selecția noastră și în poezii de iarnă ușoare, scurte.

Poezii de iarnă de o strofă

Versetele respective sunt potrivite nu numai pentru a fi citite în serile de iarnă, ci și pentru memorare. Când vă pregătiți pentru matineu, aveți grijă să citiți toate aceste poezii cu iarna pentru copii mici și cu siguranță o veți găsi pe cea pe care copilul va dori să o învețe.

Țurțurul – poezie despre iarnă de o strofă

Sub streașina saraiului

Stă bomboana soarelui.

Stă-n amiaza și străluce…

-Dulce-i, soare?

-Tare dulce!

 

Iarna – poezii de iarnă de Grigore Vieru

Fuga-fuga, cu fuguța

Iese-afară săniuța!

Ninge, ninge, ninge, ninge,

Și-a rămas în pom o minge!

 

Fie ger

Fie ger, crivăț, troiene,

Fie frigul cât mai mare,

Iarna-i cea mai bună vreme

Și cea mai fermecătoare!

 

Ninge – poezie de iarnă scurtă

Ninge-ncet cu stele mari

Peste codrii seculari

Fulgul de zăpadă este

Ochiul apei din poveste.

 

Vine iarna!

Vântul bate și iar bate,

Frunza zboară peste sate,

Au căzut și doi nămeți:

Vine iarna, măi băieți!

Poezii de iarnă cu 2 strofe

În această secțiune veți găsi poezii de iarnă mici, de două strofe. Lucrările de mai jos vor atrage toți copiii!

Vine iarna de Liviu Deleanu – poezie scurtă de iarnă

Vine, vine,

Vine iarna,

Vine de departe, hăt,

Cu căciuli de promoroacă

Şi cojoace de omăt.

 

Vine gerul

Care pune

Flori de gheaţă la fereşti…

Iar mămica iar ne-a spune,

Adormindu-ne, poveşti.

 

Iarnă viforoasă de Petru Cărare – poezie despre iarnă de 2 strofe

Ce mai vifor! Ce mai jale!

Cresc troienele în cale

Pân’ sub streșini și mai sus –

Unde-s casele, că nu-s?

 

Tu, viforniță albastră,

Astupași căsuța noastră:

Nu vezi ușă și nici prag,

Ne-am dat drumul prin hogeag.

 

Crapă gheața de Petru Cărare

Eu zbor iute – tu, tu, tu!

Cad de-odată: zdup! Du, Du!

Crapă gheața, capul – nu!

 

Fac un salt cum se cuvine,

Mă ridic iar pe patine.

Acum știu să mă țin bine!

 

Vacanța de iarnă de Emilian Plugaru

Unde-s albinuţele?

Fluturii şi florile?

Bat de zor vântoaicele,

Se ascund culorile.

 

Ninge şi se leagănă

Triste, vrăbiuţele.

Pe deluţ iar, vesele,

Saltă săniuţele.

Poezii de iarnă cu 3 strofe

În această colecție există poezii despre iarnă mici, de 3 strofe, pe care copiii preșcolari le pot învăța destul de ușor. Cu ajutorul acestor versete, cei mici vor putea discerne toată splendoarea naturii de iarnă și se vor putea îndrăgosti și mai mult de acest anotimp.

Moș Crivăț – poezie de iarnă pentru copii

Pare că geme la fereștri

Și-n geamuri parcă bate,

Să-și încălzească, parcă ar vrea,

Ciolanele-nghețate.

 

A degerat bietul moșneag,

De când nebun aleargă

Printre copacii troieniți,

Prin lumea asta largă.

 

Și-ar vrea, alăturea de foc,

Căldura să și-o soarbă,

Să-i piară pânza de fulgi albi

Și țurțurii din barbă.

 

Iarna de Elisaveta Novac – poezie despre iarnă de 3 strofe

Norii cu căciuli pe frunți

Au adus iarna din munți.

Ea coboară de pe creste,

Frumoasă ca o poveste.

 

Mai întâi, a pus pe stradă,

Un covor alb, de zăpadă.

Dalbe flori a prins pe ramuri,

A pictat steluțe-n geamuri.

 

Cad în leagăne ușoare,

Pun beteală și culoare,

Prin păduri și prin câmpii,

Joc de stele argintii.

 

A venit iarna – poezii despre vacanța de iarnă

Iarna a venit

Cu zăpada-mpodobit,

Pomii și casele

Și ne-ngheață oasele.

 

Vacanța a sosit și ea

Copiii se joacă în nea,

Se dau cu săniuțele

Au uitat și temele.

 

Abia așteaptă Crăciunul,

Ca să-mpodobească pomul.

Să vină și Moș Crăciun,

Cu sacul de jucării plin.

Poezii de iarnă cu 4 strofe

Mulți copii pur și simplu adoră această perioadă a anului, deoarece iarna există atât de multe feluri de distracție, cum ar fi schi, săniuș, joc cu bulgării de zăpadă, construirea unui fort de zăpadă și așa mai departe. Iată exemple de poezii despre iarnă de 4 strofe:

Brăduții de Aurora Luchian – poezie de iarnă cu 4 strofe

Stau brăduții sus, pe creste,

Ninși, frumoși, ca în poveste!

Unii parcă dormitează,

Ori că sunt ornați, visează.

 

Unul mic s-a întristat:

-Nu cred că voi fi luat!

Sunt pitic să fiu dorit,

Se tot vaită ghemuit.

 

Altul, superb de-arătos:

-Nici eu nu sunt de folos!

Sunt un gigant, însă sus,

Farmec iernii am adus!

 

-Eu zic să vă bucurați!

Noi dacă-om fi decorați

Câte zile-om rezista?

Sunt mâhnit, ne-or arunca!

 

Cerne iarnă, gospodină de Aurora Luchian – o poezie despre iarnă pentru copii

Cerne iarnă, gospodină,

Pulbere dalbă și fină.

Iar pe geamuri pune flori

Croșetate doar în zori.

 

Peste sate aninată,

De spate ușor plecată,

Varsă valuri, și iar varsă,

Făcând lumea sclipicioasă.

 

A turnat bogatul strat,

Iar gerul l-a înghețat.

Uite cât e de frumos,

Argintat, alunecos!

 

Isprăvi treaba și-i mândră.

Vântul, jucăuș, la pândă,

Se țâră, sfidând pe ger,

Saltă neaua pân’ la cer!

Poezii de iarnă lungi

A venit iarna și odată cu ea zăpada pufoasă, viscolul, modelele pe geamuri, aerul geros. Copiii se bucură de fulgii albi de zăpadă, scot patinele și săniile din colțurile îndepărtate. Lucrările sunt în plină desfășurare și în curte: construiesc o fortăreață de zăpadă, un tobogan de gheață, fac un om de zăpadă. Ce poate fi mai distractiv și mai vesel? Doar să învețe și poezii de iarnă frumoase și lungi!

Un fulgușor de nea de Valentin Popovici 

Mi-a căzut ușor pe mână

Într-o seară când ningea,

Ca o mantie de zână,

Lin, un fulgușor de nea.

 

Am simțit atunci că-mi trece

În tot corpul un fior,

De parcă din zarea rece

Îmi venea un vestitor.

 

Mă gândeam, Ce frumusețe,

E-ntr-un fulg ce-a coborât

Într-o lume de tristețe,

Pe un drum așa urât!

 

Dar mă-ntreabă el îndată,

-De ce porți atât amar,

De ce-ai fața întristată,

Și-ți faci grijuri în zadar?

 

-Fulgușor alb de zăpadă,

Știi câte necazuri sunt?

Câte mii nu vor să creadă,

Și ce ură-i pe pământ?

 

Știi ce doină-n mine cântă,

Și ce greu e drumul drept?

Câte visuri se frământă,

Și se sting la mine-n piept?

 

Nu-i durere mai amară,

Decât să fi părăsit,

Să fi aruncat afară,

Și-apoi să fi răstignit…

 

Fulgul diafan îmi spune:

-Tatăl tău, și Tatăl meu,

Toate le va face bune,

De aceea-i Dumnezeu…!

 

-Da, dar chiar Mântuitorul

Suferea când L-au bătut,

Când Îl condamna soborul,

Și El doar tăcea, ca mut!

 

…L-am privit a doua oară:

Fulgul cristalin de nea

Se topise-n lăcramioară,

Și tăcut, acum plângea…

 

Darul iernii de Liggia Salajan – poezii de iarnă de 5 strofe

Iarna mi-a adus în dar

Un fulg mic, de catifea.

L-am primit cu bucurie

Și l-am pus într-o cutie,

Să-l păstrez ca amintire…

 

Din cutia fermecată

Se-auzi un glas plăpând:

– Scoate-mă de-aici, copile,

Eu nu sunt o jucărie,

Sunt un fulgușor de nea!

 

Am venit să-ți dau de veste

Că în iarna ce-o să vie

Va fi multă veselie:

Mult omăt și derdeluș,

Tocmai bun de săniuș.

 

Hai, copile, ia-mă-n palmă,

Scoate-mă puțin afară,

S-o aștept pe Zâna Iarnă

Cu alai de fulgușori,

Clopoței, colindători.

 

L-am luat în palma mea,

Dar s-a prefăcut îndată

Într-o lacrimă de apă.

 

Zăpădița de Natalia Zabila

Pitită sub o cușmă de zăpadă,

Și troienită până-n cercevea,

E o căsuță unde-un moș c-o babă

Își duc de-un veac, aproape, viața-n ea.

 

Odată, iaca, ei s-au pus să șadă

Pe prispă, sub fereastră – amândoi –

Privind duios cum oameni de zăpadă,

Copiii ridicau cu tărăboi.

 

Când soarele după nămeți căzuse,

Omătul încă moale albăstrea …

– Ce-ar fi, măi babă – bătrânelu-i spuse –

Să ticluim și noi un om de nea?

 

– Ce rău îmi pare, a oftat băbuța,

Că n-am avut unchiașule, copii!

Hai să-ntocmim o fată – și căsuța

Poate așa s-o mai înveseli.

 

Și, vălătuci din neaua afânată

Rostogolind, sub merii cei frumoși,

Ei au făcut, între nămeți, o fată

Cotoșmănată și-n pâslari pufoși.

 

În vremea asta o stăncuță, iată,

Zburând de-a curmezișul, peste sat,

Zvârli o pană neagră, fermecată,

Pe creștetul copilei – înghețat.

 

Se însera. A soarelui sclipire

În nori portocalii se cuibări;

Când pe obrajii fetei o ivire –

Ca doi bujori de sânge – înflori.

 

Și fata de zăpadă prinse viață …

Îmbujorată, tresări un pic.

Albaștrii-i ochi vedeai cum se dezgheață

Cum dă ușor din umărul ei mic.

 

Și însăși pana neagră de stăncuță

I-acu’ o coadă deasă – să te miri –

Iar obrăjorii ei, sub băsmăluță-s

Mai rumeni decât orice-închipuiri.

 

Deodată, fragii buzelor deschise,

Și-a zis vioaie: „Iată-mă-s și eu!

Mă cheamă Zăpădița. Pare-mi-se

Că v-ați dorit o fiică tot mereu.”

 

S-aștern pe câmp omături nesfârșite –

N-au fost nămeți nicicând atât de ’nalți –

Trăiesc bătrânii zile fericite

Cu fiica lor – de-ai crede că sunt alți’.

 

Nici praful în căsuță nu se-așează –

Atât e de curat și îngrijit.

Podeaua, preșuri noi o-ncondeiază,

Și soba cu flori mari s-a zugrăvit.

 

E apa-n copcă zdravăn înghețată …

Poteca din livadă-i lunecuș!

Din zori în seară însă, casa toată

De-un cântec vesel s-a umplut acuș.

 

Și pricina e numai Zăpădița,

Ce-a-nviorat căsuța veche-n sat,

Că nu-i stă mâna, cum nu-i stă gurița,

Și câteșitrei sunt veseli ne-ncetat.

 

La cântece și basme totdeauna

Spre ei aleargă satul de copii,

Că Zăpădița, harnică și bună,

Cu toți, cu toți a strâns prietenii.

 

Neobosită-i, măre, Zăpădița!

Pe derdeluș, la joacă, de o vezi,

De ger nu se sfiește – și fetița

E ca un mac sădit printre zăpezi.

 

Dar, iaca, primăvara că sosește

Și soarele-n câmpii s-a coborât …

Ci Zăpădița, tristă, se gândește.

Iar chipul ei i-e de-acum posomorât.

 

Abia un zâmbet dacă-i încolțește,

Și cântecul ei molcom se făcu,

De soare parcă-ntr-una se sfiește

Și nici de joacă nu-i mai arde acu’.

 

Că lunca și câmpiile întinse

Covoare de flori gingașe urzesc,

Livezile de floare parcă-s ninse,

Și-n codrul veșnic ramuri înverzesc.

 

Alearg-n crâng prietenii, și-o cheamă:

– Hai, Zăpădiță, vino! Ce oftezi?

De ce stai tu pe gânduri?! Nu iei seamă

Că totu-n jur e vesel, precum vezi?

 

– Aleargă cu copii și te joacă!

Îi zic părinții ei îngrijorați.

Ci Zăpădița mai oftă oleacă,

Pornind la joc cu pași tărăgănați.

 

Lângă pârâu, sub salcia bătrână,

Împodobiți cu flori și mâțișori,

Copiii-și-mpletesc câte-o cunună

Și-apoi zglobii dansează-n tact – ușori.

 

Apoi iscând un foc, cu luare-aminte,

Din vreascurile strânse în grămezi

În cete, peste flacăra fierbinte,

Gălăgioși ei sar ca niște iezi.

 

Pe creștetul pădurii împletite,

Micuțul nouraș zbura la drum …

– Adio, Zăpădiță! pe șoptite

I-a zis zefirul, salutând-o-acum

 

Un plop, din frunză-i murmură: „Adio,

Deși tu viețuiși așa puțin,

Ai fost pe lume-o fiică bună și o

Prietenă cu zâmbetul senin!”

 

Și nourașul – care-a fost zăpadă –

Plutea prin stepă dincolo de sat.

În chip de ploaie el dorea să cadă,

Ca lanu-n jur să crească mai bogat.

 

Și uite, ploaia răpăi în spume,

Și-n urmă-i iarba fragedă-nverzi …

Iar basmul Zăpădiței va rămâne

De-acum să dăinuiască zi de zi.

Poezii de iarnă triste

Iarna nu este doar despre bucurie și atmosferă festivă. Există, de asemenea, și poezii triste despre iarnă.

Plumb de iarnă – poezii de iarnă Bacovia

Iarna, de-o vreme, mă duce regretul

Prin crânguri, pe margini de linii ferate –

Trec singur spre seară pe ape-ngheţate,

Când fâlfâie, pe lume, violetul.

 

Paloarea, mutismul minează-al meu piept

Pe satele ninse crai-nou când apare;

Trec singur pe poduri de fier solitare,

Şi-aştept în zăpadă… dar ce mai aştept?

 

Hau!… Hau!… depărtat sub stele-ngheţate…

În noaptea grozavă la cine voi bate?…

O, vis… o, libertate…

Hau!… Hau!… depărtat sub stele-ngheţate…

 

Din vremuri – poezie despre iarnă tristă de George Bacovia

E frig, iarnă…

Vreau să mă gândesc la anii mei pustii

Nu mai aştept pe nimeni,

Nici o speranţă.

Nimeni nu mai este liber

Vreau să mă gândesc la anii mei pustii

Închide uşa, oriunde

Închide uşa – e frig, iarnă.

Poezii de iarnă haioase

Pentru a vă distra, puteți învăța poezii de iarnă haioase împreună cu copilul vostru.

Zi de iarnă de Titus Știrbu – poezii de iarnă hazlii

Gerul pișcă la tot pasul

Și Năstas își freacă nasul.

-Bunicuță, zice Stas,

Fă-mi mănușă pentru nas.

 

Revelionul – poezie despre anotimpul iarna

Unuia sucit ca tine

Revelionul cum să-i placă!

Ești supărat atunci când vine,

Și bosumflat atunci când… pleacă!

 

Baba de zăpadă – poezii despre jocurile copiilor iarna

Dan și Dana în ogradă

Fac o babă de zăpadă.

Și un moș ar fi pornit,

Dar omătul… s-a topit.

 

Zboară, săniuță! de Petru Cărare

Da, la vale-n jos, ușoară,

Săniuța-mi parcă zboară,

Însă cum s-o duc în deal?

Eu s-o târâi? Ce, sunt cal?!

 

Ionel de Petru Cărare

Ionel stă-nchis în casă

Și ar vrea la drum să iasă,

Să mai zburde prin troiene,

Și-ar ieși, că mama-l lasă

Dar… i-i lene.

Poezii de iarnă de autori cunoscuți

În România, iarna este cu adevărat frumoasă și magică. Din acest motiv, există atât de multe poezii despre iarnă de autori români! În această selecție de poezii de iarnă românești, pe lângă poezii despre iarnă din volumul Pasteluri, am colectat și versuri ale diferitor poeți, cum ar fi, de exemplu, poezii de iarnă de Eminescu. Sperăm că veți aprecia compilarea noastră de poezii de iarnă de autori români!

Ninge – poezii de iarnă de Otilia Cazimir

Ssst! Micuţa gerului,

Cu mânuţa îngheţată,

Bate-n poarta cerului

Şi întreabă supărată;

 

– Unde-s stelele de sus?

– Iaca, nu-s!

Vântul rău le-a scuturat

Şi le-mprăştie prin sat.

 

Uite una: s-a desprins

Dintr-o margine de nor

Şi coboară-ncetişor…

– Oare-a nins?

 

E un fulg şi-i cel dintâi

Şi aduce-n vânt ninsoare,

Drumuri albe peste văi,

Râs curat în ochii tăi,

Sănioare, Zurgălăi…

 

Poezia Iarna de Vasile Alecsandri – versuri

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

 

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

 

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele pierdute sub clăbucii albi de fum.

 

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

 

Gerul – poezii despre iarnă de Vasile Alecsandri

Gerul aspru şi sălbatic strânge-n braţe-i cu jelire

Neagra luncă de pe vale care zace-n amorţire;

El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre zori

C-un văl alb de promoroacă şi cu ţurţuri lucitori.

 

Gerul vine de la munte, la fereastră se opreşte

Şi, privind la focul vesel care-n sobe străluceşte,

El depune flori de iarnă pe cristalul îngheţat,

Crini şi roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat.

 

Gerul face cu-o suflare pod de gheaţă între maluri,

Pune streşinilor casei o ghirlandă de cristaluri,

Iar pe fete de copile înfloreşte trandafiri,

Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri.

 

Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare

Ce se-ntrec pe câmpul luciu, scotând aburi lungi pe nare.

O! tu, gerule năprasnic, vin’, îndeasnnă calul meu

Să mă poarte ca săgeata unde el ştie, şi eu!

 

Miezul iernii – de Vasile Alecsandri

În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!

Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit,

Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare

Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare.

 

Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios

Ca înaltele coloane unui templu maiestos,

Şi pe ele se aşează bolta cerului senină,

Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.

 

O! tablou măreţ, fantastic!… Mii de stele argintii

În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.

Munţii sunt a lui altare, codrii – organe sonoare

Unde crivătul pătrunde, scotând note-ngrozitoare.

 

Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas;

Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă – nici un pas;

Dar ce văd?… în raza lunii o fantasmă se arată…

E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!

 

Colinde, colinde – poezii de iarnă de Mihai Eminescu scurte

Colinde, colinde,

E vremea colindelor,

Căci gheața se-ntinde

Asemeni oglindelor.

Și tremură brazii

Mișcând rămurelele,

Căci noaptea de azi-i

Când scânteie stelele.

Se bucur copiii

Copiii și fetele,

De dragul Mariei

Își piaptănă pletele…

De dragul Mariei

Și-al Mântuitorului

Lucește pe ceruri

O stea călătorului.

 

Când crivățul cu iarna… – poezie de iarnă de Mihai Eminescu

Când crivățul cu iarna din nord vine în spate

Și mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,

Când lanuri de-argint luciu pe țară se aștern,

Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern…

 

Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,

S-aud cânii sub garduri că scheaună și latră,

Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge clești,

Să cuget basme mândre, poetice povești.

 

Pe jos să șadă fete pe țolul așternut,

Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume,

Iar eu s-ascult pe gânduri și să mă uit de lume,

Cu mintea s-umblu drumul poveștilor ce-aud.

 

Orologiul să sune ­ un greier amorțit ­

Și cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,

Să văd roze de aur și sărutări aprinse

În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit,

Ca vorba unei babe măruntă, țănduroasă.

Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoasă.

Din el o aud astfel cum voi să o aud

Ș-amestec celelalte cu glasu-i pâlpâit.

Și mândru-acest amestec gândirea-mi o descoasă,

O-nșiră apoi iarăși cum dânsa a voit.

 

Astfel gândirea-nșiră o mie de mărgele ­

Un șir întins și luciu dar fără de sfârșit;

Somnul m-apucă-n brațe prin gândurile mele

Și-n somn mă mai urmează a lor blând glas uimit.

Prin șirul lor ce sună, orlogiul cu jele

L-aud sunând ca greier bătrân și răgușit;

În urmă tace chiar și a mamei rugăciune ­

La gânduri sclipitoare un capăt ea le pune.

 

Ajung la ea și noaptea umbririle-i și-ntinse,

Pe fruntea ei cea dulce culeg blânde visări,

Amorul lin își moaie aripele lui stinse,

Pe ochii ei eu caut profunde sărutări ­

Ea-nchide surâzândă lungi genele ei plânse

Și glasul ei e cântec în line tremurări,

Pe sâni rotunzi, albi, netezi, ea fruntea mea așează ­

Adorm și ea la capu-mi surâde și veghează.

 

II

Dar toate-acele basme în somnu-mi mă urmează,

Se-mbină, se-nfășoară, se luptă, se desfac,

Copilele din basmu, cu ochii cu dulci raze,

Cu părul negru coade, cu chipul dulce drag,

Și feți-frumoși cu plete în haine luminoase,

Cu ochi căprii, nalți, mândri ca arborii de fag ­

În visele din somnu-mi s-adun și se îmbină,

Fac nunți de patru zile și de patru nopți pline.

 

Îmi pare atunci că mândră Ileană Cosânzeană,

Cu ochi, albastre stele, blondă, un spic de grâu,

În mine se-ndrăgește și-ușoară-aeriană

S-așază pe genunchii-mi, cunjură gâtul meu,

Eu netezesc cu mâna arcata ei sprânceană,

Ea ochii și-i închide, zâmbind în visul său ­

Ochii i-s plini de lacrimi ce nu le înțelege,

Cu buze-abia deschise îmi spune blânde șege.

 

Îmi pare că e vară, că noaptea-i dulce brună,

Că lanuri undoiază, că apele lin plâng,

Că nourii îi sparge-o armonioasă lună,

Că stelele din ceruri se scutură și ning ­

Prin lanuri înflorite noi mergem împreună

Și mândre flori câmpene eu pentru dânsa strâng

Și ea la îngrijirea-mi cea dulce îmi zâmbește,

Iar sufletul îmi râde, și inima îmi crește.

 

Luna prin nouri înger pe lume blând veghează.

Somnul aduce-n lume copiii lui nătângi.

Pe râu fiece undă se-mbracă cu o rază,

Copacii se cutremur în frunțile de stânci,

Lumina se-mprăștie în pânză luminoasă

Pe merii plini cu floare-n grădinele adânci ­

Și eu, la trunchiul unui, visez la ea deștept,

În ploaia de flori roze pe dânsa o aștept.

 

Ea vine și pe sânu-mi când dulce ea se lasă

În pletele-mi și-ncurcă micuță mâna ei,

Și umeda-i suflare, pură, copilăroasă,

Adie blând pe frunte-mi și peste ochii mei,

Apoi fața-i uimită de pieptu-mi ea apasă

Și lacrimi de iubire i-nundă ochii săi,

Iar eu pe mâni, pe gură, pe ochi, pe albu-i gât

Încet, beat de iubire, o mângâi, o sărut.

 

Și sărutări o mie trezesc în ea mii vise

Și fruntea-i turburată s-apleacă ca un crin;

În ochii ei cei limpezi, sub genele-i închise,

O lume e de visuri, o lume de senin;

Ea fără șir vorbește, și dulcile-i surâse

Cu lacrimi se amestec, și buzele-i suspin ­

Ea doarme astfel trează, din somn când se trezește

Cu buzele mă cată, cu ochii îmi zâmbește.

 

În vis mă arde soare și cerul e văpaie,

Pe lac barca e-mpinsă de valuri care merg,

Iar undele-i uimite, profunde și bălaie

Reflectă-n ele țărmii ­ se-ntunecă, se șterg…

În barcă șed ș-ascult eu a inimii-mi bătaie

Căci eu ca rândunica la dânsa iar alerg ­

Pe-a malurilor arbori și frunza este mută ­

Misterul lin surâde pe lumea cea tăcută.

 

Lucruri suntem de Lucian Blaga – poezii de iarnă

De urat, am mai ura,

Dar mă tem că va-nsera,

Pe-aici, pe la dumneavoastră,

Departe de casa noastră.

Și ne-așteaptă și-alte case,

Cu bucate mai gustoase,

Cu pâine caldă pufoasă,

Cu vinul de viță-aleasă,

Cu Cotnar de Drăgășani,

La anul și la mulți ani!

 

Noapte de vis – poezii de iarnă de Vasile Romanciuc

Astăzi ziua-ntreagă

A tot nins şi-a nins –

Parcă mai aproape

Casele s-au strâns.

 

A-ngheţat de-acuma

Lacul cel verzui –

Luna patinează

Pe oglinda lui.

 

Dealul singuratic,

Deşteptat de ger,

Numără în şoaptă

Stelele pe cer.

 

Iară pomii poartă

Albul iernii strai

Şi visează dulce

Florile de mai.

 

Săniuța – poezii de iarnă de George Coșbuc

Neaua peste tot s-a pus,

A venit iarna drăguța,

Hai copii, pe deal în sus

Să ne dăm cu săniuța.

 

Câte unul, câte doi,

Ne suim în sănioară;

Fără cai și fără boi

Săniuța fuge, zboară.

 

Toți sunt rumeni la obraz,

Mulți coboară și mulți suie,

Unii râd, fac mare haz,

Alții capătă cucuie.

 

Poezii de George Coșbuc – Iarna pe uliță

A-nceput de ieri să cadă

Câte-un fulg, acum a stat,

Norii s-au mai răzbunat

Spre apus, dar stau grămadă

Peste sat.

 

Nu e soare, dar e bine,

Şi pe râu e numai fum.

Vântu-i liniştit acum,

Dar năvalnic vuiet vine

De pe drum.

 

Sunt copii. Cu multe sănii,

De pe coastă vin ţipând

Şi se-mping şi sar râzând;

Prin zăpadă fac mătănii;

Vrând-nevrând.

 

Gură fac ca roata morii;

Şi de-a valma se pornesc,

Cum prin gard se gâlcevesc

Vrăbii gureşe, când norii

Ploi vestesc.

 

Cei mai mari acum, din sfadă,

Stau pe-ncăierate puşi;

Cei mai mici, de foame-aduşi,

Se scâncesc şi plâng grămadă

Pe la uşi.

 

Colo-n colţ acum răsare

Un copil, al nu ştiu cui,

Largi de-un cot sunt paşii lui,

Iar el mic, căci pe cărare

Parcă nu-i.

 

Haina-i măturând pământul

Şi-o târăşte-abia, abia:

Cinci ca el încap în ea,

Să mai bată, soro, vântul

Dac-o vrea!

 

El e sol precum se vede,

Mă-sa l-a trimis în sat,

Vezi de-aceea-i încruntat,

Şi s-avântă, şi se crede

Că-i bărbat;

 

Cade-n brânci şi se ridică

Dând pe ceafă puţintel

Toată lâna unui miel:

O căciulă mai voinică

Decât el.

 

Şi tot vine, tot înoată,

Dar deodată cu ochi vii,

Stă pe loc – să mi te ţii!

Colo, zgomotoasa gloată,

De copii!

 

El degrabă-n jur chiteşte

Vrun ocol, căci e pierdut,

Dar copiii l-au văzut!

Toată ceata năvăleşte

Pe-ntrecut.

 

– „Uite-i, mă, căciula, frate,

Mare cât o zi de post –

Aoleu, ce urs mi-a fost!

Au sub dânsa şapte sate

Adăpost!

 

Unii-l iau grăbit la vale,

Alţii-n glumă parte-i ţin –

Uite-i, fără pic de vin

S-au jurat să-mbete-n cale

Pe creştin!

 

Vine-o babă-ncet pe stradă

În cojocul rupt al ei

Şi încins cu sfori de tei.

Stă pe loc acum să vadă

Şi ea ce-i.

 

S-oţărăşte rău bătrâna

Pentru micul Barba-cot.

– „Aţi înnebunit de tot –

Puiul mamii, dă-mi tu mâna

Să te scot!

 

Cică vrei să stingi cu paie

Focul când e-n clăi cu fân,

Şi-apoi zici că eşti român!

Biata bab-a-ntrat în laie

La stăpân.

 

Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară

Şi-o petrec cu chiu cu vai,

Şi se ţin de dânsa scai,

Plină-i strâmta ulicioară

De alai.

 

Nu e chip să-i faci cu buna

Să-şi păzească drumul lor!

Râd şi sar într-un picior,

Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna

Mai cu zor.

 

Baba şi-a uitat învăţul:

Bate, -njură, dă din mâini:

– „Dracilor, sunteţi păgâni?

Maica mea! Să stai cu băţul

Ca la câini!

 

Şi cu băţul se-nvârteşte

Ca să-şi facă-n jur ocol;

Dar abia e locul gol,

Şi mulţimea năvăleşte

Iarăşi stol.

 

Astfel tabăra se duce

Lălăind în chip avan:

Baba-n mijloc, căpitan,

Scuipă-n sân şi face cruce

De Satan.

 

Ba se răscolesc şi câinii

De prin curţi, şi sar la ei.

Pe la garduri ies femei,

Se urnesc miraţi bătrânii

Din bordei.

 

– „Ce-i pe drum atâta gură?

– „Nu-i nimic. Copii ştrengari.

– „Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,

Parcă trece-adunătură

De tătari!

 

Drum de iarnă – poezii de iarnă de Tudor Arghezi

Decembrie, ca un paradis

De marmuri și scântei,

Hlamidă și-a deschis,

Și dintre tei,

Un vaiet lin de clopoței

Suspină-abia, ca-n vis.

 

Deasupra nopților s-a-ntins

Legenda ideală,

Și nu e suflet neatins,

Oricât de stins,

De diafana ei petală,

În care să nu fi descins

Lumina siderală.

 

E feerie de argint

Cristalizat în țurțuri lungi

Și pe cât ochii ți-i alungi,

Pe cât ajungi,

E marmur alb, neprihănit,

Pustiu și nesfârșit.

 

În umbra lămpilor cernite

Se varsă vis în cupe noi,

Și capetele mult iubite

Se-nvecinesc pe nesimțite,

Ca niște frunze de trifoi.

 

Feți dulci, o clipă-ndrăgostiți,

Pe-atâta farmec și senin,

Fiți, cel puțin,

Voi, fericiți!

 

Noapte de iarnă – poezii de iarnă de George Topârceanu

Cad din cer mărgăritare

Pe oraşul adormit…

 

Plopii, umbre solitare

În văzduhul neclintit,

Visători ca amorezii

Stau de veghe la fereastră,

Şi pe marmura zăpezii

Culcă umbra lor albastră.

 

Iarna!… Iarna tristă-mbracă

Streşinile somnoroase,

Pune văl de promoroacă

Peste pomi şi peste case.

Scoate-o lume ca din basme

În lumini de felinare –

Umple noaptea de fantasme

Neclintite şi bizare.

Din ogeagul de cărbune

Face albă colonadă

Şi pe trunchiuri negre pune

Capiteluri de zăpadă,

Iar prin crengile cochete

Flori de marmură anină, –

O ghirlandă de buchete

Care tremură-n lumină.

Reci podoabe-n ramuri goale

Plouă fără să le scuturi,

Ici, risipă de petale,

Colo, roi uşor de fluturi…

 

Şi din valul de zăpadă,

Ca o mută arătare

Legănându-se pe stradă,

Un drumeţ ciudat răsare…

Vine cu popasuri multe,

Face-n calea lui mătănii.

Câte-odată stă s-asculte

Clopoţeii de la sănii.

Alteori uimit tresare,

Dă din mâini şoptind grăbit –

Parcă spune-o taină mare

Unui soţ închipuit…

Ca o umbră din poveste

Se strecoară-ncet, şi iar

Stă deodată fără veste

Rezemat de-un felinar.

 

Faţa lui se lămureşte, –

Pare-nduioşat acum…

Visător şi lung priveşte

Casele de peste drum:

Poartă mică… pomi în floare…

O fereastră luminată…

Streşini albe de ninsoare…

Toate-i par ca altădată!

 

Şi păreri de rău trecute

Cad pe inima-i trudită,

Ca un stol de păsări mute

Pe-o grădină părăsită:

„Bulgăraş de gheaţă rece,

Iarna vine, vara trece

Şi n-am cu cine-mi petrece…

Bulgăraş topit în foc,

Dacă n-am avut noroc!

Dacă n-am avut noroc… „

 

Glasul, înecat, se curmă.

Omul, şovăind în stradă,

Pleacă iar, lăsând în urmă

Pete negre pe zăpadă.

 

Strofe de iarnă – poezii de iarnă de Topârceanu

Doamne, tu te ţii de glume?

Nu ne vezi mizeria?

Pentru ce-ai lăsat pe lume

Geruri ca-n Siberia?

 

Nu mai este mămăligă,

Vremile-s teribile.

Astăzi toată lumea strigă:

N-avem combustibile!

 

Nu e chip de dimineaţă

Să mai baţi trotuarele

Că-ntr-o clipă îţi îngheaţă

Nasul şi picioarele!

 

Astă-noapte mi se pare

Gazda mea, Emilia,

S-a-ncălzit la lumânare

Cu toată familia!

 

Casele sunt dezolate:

Sobele şi vetrele

Stau cu gurile căscate…

Ger, de crapă pietrele!

 

Plitele de fier îngheaţă

Fără foc, deoarece

Nu găseşti cărbune-n piaţă

Să chiorăşti un şoarece!

 

Doamna Svartz alaltăsară

Cât p-aci să leşine:

O pisică vrând să sară

Între două streşine,

 

Cum furase o bucată

Nu ştiu din ce cratiţă,

A încremenit deodată

Ca o caracatiţă!

 

Crăciunul copiilor – poezii de iarnă de Octavian Goga

Dragi copii din țara asta,

Vă mirați voi-cum se poate,

Moș Crăciun, din cer de-acolo,

Să le știe toate, toate?

Uite cum: Vă spune Badea…

Iarna-n noapte, pe zăpada,

El trimite câte-un înger

La fereastră ca să vadă.

Îngerii se uită-n casă

Văd și spun, iar moșul are

Colo-n cer, la el în tindă,

Pe genunchi o carte mare.

Cu condei de-argint el scrie

Ce copil și ce purtare.

Și de-acolo știe Moșul,

Că-i șiret el, lucru mare.

 

Un gând de iarnă – poezii de iarnă de Adrian Păunescu

Când primele ninsori or să se cearnă,

Atunci va fi mai greu de cei plecaţi,

Atunci să cânţi peste al vieţii zaţ,

Atunci să-ţi fluturi braţul peste iarnă.

 

Prin lume numai oameni de zăpadă,

Un foc din vatra stânilor să smulgi,

Şi, cu puterea disperării dulci,

Să-l laşi deasupra spaţiului să cadă.

 

Se vor aşterne între noi vecernii,

Din clopote cădea-vor chiciuri mari,

Atunci visez, frumosă, să apari

La marile instanţe ale iernii.

 

Şi-apoi să ningă mult ca-n fraţii Grimm,

Şi sub zăpezi de bronz să ne iubim.

 

Iarna – poezii de iarnă de Nicolae Labiș

Totu-i alb în jur cât vezi

Noi podoabe pomii-ncarcă

Şi vibrează sub zăpezi

Satele-adormite parcă.

Doamna Iarna-n goană trece

În caleşti de vijelii –

Se turtesc de gemul rece

Nasuri cârne şi hazlii.

Prin odăi miroase-a pâine,

A fum cald şi amărui

Zgreapţănă la uşă-un câine

Să-şi primească partea lui…

 

Tata iese să mai pună

Apă şi nutreţ la vacă;

Vine nins c-un fel de brumă

Şi-n mustăţi cu promoroacă.

Iar bunicul desfăşoară

Basme pline de urgie,

Basme care te-nfioară

Despre vremuri de-odinioară,

Vremi ce-n veci n-au să mai fie.

 

Iarna – poezii de iarnă de Nichita Stănescu

Vine-o pasăre și coase,

În fuioare de mătase,

Ale norilor atlase,

De țări lungi și lunecoase…

Vine-o față și descoase,

Tot ce pasărea lucrase,

Și cu genele-i lucioase,

Ninge flori de nea frumoase,

Și-apoi le preschimbă în raze,

Argintând cărări și case…

 

Primii fulgi – poezii despre iarnă de Grigore Vieru

A venit un fulg la geam

Şi s-a aşezat pe ram.

Ramul bate-n geam – Vedeţi?

Vine iarna, măi băieţi!

 

Şi-au ieşit copiii, voi,

Mai micuţi, mai măricei,

Să-i culeagă albi şi moi,

Ca pe nişte ghiocei.

 

Iarna stelele – poezii de iarnă de Ana Blandiana

Iarna stelele

Sunt atât de departe,

Că nu poţi să le vezi

Prin singurătate.

 

Iarna mările

Sunt atât de străine,

Că nici cursul izvoarelor

Nu li se cuvine.

 

Iarna morţii

Sunt atât de reci,

Că îngheaţă pământul

Emisferei de veci.

 

Vine, vine iarăşi iarna – poezii de iarnă de Elena Farrago

Vine, vine iarăşi iarna,

Ninge-afară, ninge.

Mulţi copii afară sunt,

Laudă colinde.

 

Doar bunica stă în casă,

Spune o poveste.

Despre marele Iisus,

Spune o poveste.

 

Păsărica-n timpul iernei – poezii despre iarnă de Ion Creangă

Iarna ninge și îngheață,

Frigul crește tot mereu,

Păsărica cea isteață

Nu mai zice cântul său.

 

Când afară viscolește

Ea se-ascunde tremurând,

Într-un colț, unde găsește

Nu ca vara, ciripind.

 

Și zbârlită și-ntristată

Și flămândă, vai de ea!

Pe la drum, mâncarea-și cată,

Sărmănica pasărea!

Poezii de iarnă pt copii în diferite limbi

Citiți aceste poezii de iarnă cu rimă în diferite limbi și umpleți-vă de atmosfera magică din întreaga lume în această perioadă anului!

Poezii de iarnă în rusă

Aici avem o selecție de poezii de iarnă în limba rusă despre atmosfera de afară, pomul de Crăciun, fulgii de zăpadă, precum și poezii despre jocurile de iarnă.

Береза de Serghei Esenin – poezii despre iarnă

Белая береза

Под моим окном

Принакрылась снегом,

Точно серебром.

На пушистых ветках

Снежною каймой

Распустились кисти

Белой бахромой.

И стоит береза

В сонной тишине,

И горят снежинки

В золотом огне.

А заря, лениво

Обходя кругом,

Обсыпает ветки

Новым серебром.

 

Вот зима пришла – poezie despre iarnă în rusă

Вот зима пришла

серебристая,

Белым снегом замела

поле чистое.

Днем с детьми на коньках

все катается,

Ночью в снежных огоньках

рассыпается…

В окнах пишет узор

льдом-иголочкой

И стучится к нам во двор

со свежей елочкой.

 

Как на горке – poezie despre iarnă în limba rusă

Как на горке — снег, снег,

И под горкой — снег, снег,

И на елке — снег, снег,

И под елкой — снег, снег.

А под снегом спит медведь.

Тише, тише. Не шуметь!

 

Снежинка – poezii de iarnă cu fulg de nea în limba rusă

Села мне на рукавицу

Лёгкая снежинка

И нахохлила, как птица,

Ледяную спинку.

 

Замерла тихонько я,

Чтоб не улетела.

Скоро варежка моя

Станет белой-белой.

Poezii despre iarnă în engleză

Aceste poezii despre iarnă în engleză, de asemenea, descriu perfect sezonul cel mai rece, dar cel mai frumos al anului.

Winter Time de Robert Louis Stevenson – poezii de iarnă în limba engleză

Late lies the wintry sun a-bed,

A frosty, fiery sleepy-head;

Blinks but an hour or two; and then,

A blood-red orange, sets again.

 

Before the stars have left the skies,

At morning in the dark I rise;

And shivering in my nakedness,

By the cold candle, bathe and dress.

 

Close by the jolly fire I sit

To warm my frozen bones a bit;

Or with a reindeer-sled, explore

The colder countries round the door.

 

When to go out, my nurse doth wrap

Me in my comforter and cap;

The cold wind burns my face, and blows

Its frosty pepper up my nose.

 

Black are my steps on silver sod;

Thick blows my frosty breath abroad;

And tree and house, and hill and lake,

Are frosted like a wedding cake.

 

Spellbound de Emily Brontë – poezii de iarnă în engleză

The night is darkening round me,

The wild winds coldly blow;

But a tyrant spell has bound me

And I cannot, cannot go.

 

The giant trees are bending

Their bare boughs weighed with snow.

And the storm is fast descending,

And yet I cannot go.

 

Clouds beyond clouds above me,

Wastes beyond wastes below;

But nothing drear can move me;

I will not, cannot go.

Poezii de iarnă în limba franceză

Iarna este o perioadă foarte frumoasă a anului, așa că s-au scris multe poezii de iarnă și în limba franceză.

Toile d’Hiver de Elodie Santos – poezii de iarnă în franceză

La neige est si belle sur les arbres

lorsque s’empilent petit à petit

tous les flocons qui tombent du ciel

 

Tout est blanc et couleur d’écorce

et quelques oiseaux qui brillent comme des étoiles

au milieu de ce ciel de jour où le bleu est parti

 

Un rouge-gorge

Une mésange

Orange

virevoltent autour de la mangeoire

 

Et le grand pré est si blanc

Blanc

Comme une toile moelleuse

Comme une toile d’Hiver

Où les couleurs de vie

ne partiront jamais.

 

Soir d’hiver de Emile Nelligan

Ah! comme la neige a neigé!

Ma vitre est un jardin de givre.

Ah! comme la neige a neigé!

Qu’est-ce que le spasme de vivre

À la douleur que j’ai, que j’ai!

 

Tous les étangs gisent gelés,

Mon âme est noire: Où vis-je ? Où vais-je?

Tous ses espoirs gisent gelés:

Je suis la nouvelle Norvège

D’où les blonds ciels s’en sont allés.

 

Pleurez, oiseaux de février,

Au sinistre frisson des choses,

Pleurez, oiseaux de février,

Pleurez mes pleurs, pleurez mes roses,

Aux branches du genévrier.

 

Ah! comme la neige a neigé!

Ma vitre est un jardin de givre.

Ah! comme la neige a neigé!

Qu’est-ce que le spasme de vivre

À tout l’ennui que j’ai, que j’ai!

Poezii de iarnă în germană

Am încercat să colectăm și cele mai bune poezii de iarnă în germană, care dezvăluie bine toată frumusețea anotimpului.

Alles still! de Theodor Fontane

Alles still! Es tanzt den Reigen

Mondenstrahl in Wald und Flur,

Und darüber thront das Schweigen

Und der Winterhimmel nur:

 

Alles still! Vergeblich lauschet

Man der Krähe heisrem Schrei.

Keiner Fichte Wipfel rauschet,

Und kein Bächlein summt vorbei.

 

Alles still! Die Dorfeshütten

Sind wie Gräber anzusehn,

Die, von Schnee bedeckt, inmitten

Eines weiten Friedhofs stehn.

 

Alles still! Nichts hör ich klopfen

Als mein Herze durch die Nacht –

Heiße Tränen niedertropfen

Auf die kalte Winterpracht.

 

Eisblume de Ludwig Strunz

Bizarr und schön in unschuldigem weiß

Wächst langsam an meinem Fenster

Mit zierlichen Blättern die Blume aus Eis

Wenn draußen irren Gespenster.

 

Die Kälte machts möglich, wie ist das schön

So zart und lieblich klein

Unser Atem verhilft zu wunderbaren Höhn

Aus Wasser und Dampf, ganz klar und rein.

 

Und weiter wächst unter warmen Hauch

Das zarte Gebilde so kalt

Und schmückt mein Fenster so ist es Brauch

Wenn der Frost klirrt draußen im Wald.

 

Doch wenn der Tag dann schreitet fort

Und der Sonne wärmende Strahl

Scheint auf diesen lieblichen Ort

Zerfließt die Blume, welche Qual.

Poezii de iarnă Youtube

Nu putem omite sursa importantă de poezii de iarnă vechi și noi – Youtube. De aici puteți învăța mai ușor poezii de iarnă cu versuri scurte sau lungi.